Am o veste proasta! Am constatat ca de ce ti-e frica, nu scapi!
Astazi am surprins-o pe Isabela pe punctul de a sari de pe canapea si am oprit-o foarte categoric, inaltimea fiind de maxim 30 cm. Cum sa sara asa? Daca patea ceva? La un moment dat, i-am vazut fata. Se uita la mine, cum ma uitam eu la bunica, care imi spunea sa nu ma mananc seminte ca fac apendicita 🙂 Si da! Mancam seminte, probabil de plictiseala, cum faceam toti de altfel. 50 de bani paharutul! Nu exista Youtube sau Facebook pe vremea aceea…
Deviez de la subiect… Cand i-am vazut privirea: m-am oprit! Ma si vedeam la batranete, o babuta irascibila care cearta copii in parc pentru ca se dau prea tare in leagan.
Toata ziua in capul meu a fost un sigur lucru: cand am ajuns asa cum am spus ca nu voi fi niciodata? Ironia sortii… Daca ma intrebai acum cativa ani, ma bateam cu pumnul in piept asa cum facem majoritatea:
- „Eu cand voi avea copil o sa-l las sa faca ce vrea, nu-l voi ingradi!”. Eh pe naibi… Sa vedeti ce eforturi faci sa stea in tarcul cu jucarii, pana tu apuci sa dai de 3 ori cu mopul si sa dezinfectezi podeaua asa incat si Mr. Proper ar fi invidios!
- „Copilul meu va manca numai produse Bio (aceasta este ultima fita) si nu va sti ce este ala fast-food!” Eheeee… Cand vine acasa si va spune ca vrea si el puiut de la Mc, ca este delicios, ca asa a spus colega x/y la gradi… Sa va aud cum ii explicati copilului ca nu este „healthy” 😉 !
- „Eu imi voi educa strict copilul, nu vreau sa ajunga un rasfatat cum am vazut eu la nu stiu ce prieteni…” Cand se vor agata 2 manute mici de gatul vostru, spunandu-va cat de mult va iubeste… vreau sa vad atitudine tata! Insa nu… O sa va inmuiati ca piscotul in sampanie…
Si lista poate continua la nesfarsit, credeti-ma! Tot ce am spus ca nu voi face, am facut! Si eu fac parte din genul ambitios!
Acum Isabela doarme si eu imi fac planul cum ca maine nu voi avea mila de ea si o voi trezi la 7:30, si la 8:00 vom fi la gradinita! Este a 185-a oara cand fac acelasi plan, dar zilnic ea vrea „sa se alinte si sa ma tina muuuuult in brate”, atat de mult incat ajunge in fiecare zi in jur de 10:00 la gradinita. A, si evident in outfit-ul ales de ea, pentru ca cel ales de mine „nu are stil!” :))
Un singur lucru ma face sa nu simt ca am dat chix cu „planul initial”: copilul meu este un copil fericit, si asta se vede si se simte! Am ajuns la concluzia ca, minunile astea mici stiu mai bine decat noi de ce au nevoie… Noi ne pierdem in detalii lumesti atunci cand vine vorba sa crestem ingeri 🙂
Si totusi, cand am devenit mamica „cu diploma”? Atunci cand o vegheam in spital? Atunci cand plangeam ca nu i se oprea tusea? De toate acele dati cand ma simteam nepuntincioasa? Oribil sentiment!
Ma resemnez! Si imi voi face copilul fericit impotriva snobismelor vehiculate in jurul nostru!
Va urez succes celor care aveti deja prichindei si bafta celor care vor avea! Speranta moare ultima, asa ca sper ca maine sa ajungem devreme la gradinita 🙂
