Episodul 1: Operatiunea „Fane si Ciclopul”

4146
88

Atentie: Urmatorul articol este pur fictiv si are simplul scop de a va destinde! Personajele respective nu cred sa existe cu adevarat, insa promit ca o sa ma interesez 🙂

Va mai mintiti de Geani si Sofica? Dupa ce s-au cunoscut in Cismigiu lucrurile au evoluat foarte rapid si in numai 2 saptamani s-au casatorit (nu prea ai la ce sa te astepti de la un obsedat sexual, alcoolic si de la o virgina cu un IQ un pic mai mare decat al unei oi). Avand in vedere ca foarte multa lume m-a tot intrebat ce au mai facut cei doi, m-am gandit sa va mai impartasesc din aventurile lor.

Episodul 1: Operatiunea „Fane si Ciclopul”

Nu o sa incep prin a va spune ce frumos a fost la nunta lor de la caminul cultural din Pipirig, sau despre luna lor de miere de la bulgari, unde s-au lafait in all-inclusive ca Moni in banii lui Irinel. O sa sar peste toate astea, ca sunt oarecum normale. Orice cuplu la inceput de drum, vede lumea in roz si trece peste problemele conjugale foarte usor. Asa ca o sa facem un salt in timp, un an mai tarziu. Timp in care, cei doi au reusit sa isi faca credit pentru o garsoniera confort 18 la Dristor, sa isi ia, in rate, un televizor de 2 metri ca sa vada HD „Nora pentru soacra-mea”, si sa isi cumpere un Logan (ca sa nu imi pun in cap juma’ de Romanie mentionez ca Loganul este o masina foarte buna si ca daca ii puneti 7 cruciulite sa atarne de oglinda retrovizoare, scade consumul la 5%, deci „Keep calm and Logan”). De aici incolo viata lor este la fel ca a multor cupluri „fericite”. El, implinit ca are cu cine sa faca amor-erotic, astfel scapand de acuzatiile saptamanale de viol, iar Ea, incantata ca are un sot care ii face toate poftele, in limita a 12 lei pe zi…

– Iubireeeee! Am ajuns acasa! Iubireeee! Unde esti fa??
– Aici sunt iubi, la etaj! Imi puneam niste masti cu extract de maracuja. Stai sa opresc jacuzzi-ul si cobor…
– Ce jacuzzi fa, ca noi nu avem decat ligheanu’ ala de la mama?! Si la care etaj esti ca noi stam la ultimu’!
– Offf… Sunt dupa frigider ma pufulet… M-am retras asa intr-un colt, sa imi imaginez cum ar fi sa avem si noi casa cu etaj si jacuzzi, un BMW, alt sampon in afara de ala de urzica, sa am haine asa, toate culorile, sa mancam si noi shaorma macar odata pe zi, si sa fie lumea invidioasa pe noi…
– Fa, azi am o veste buna! Am o combinatie smechera care o sa ne scoata din foame. Il mai sti pe Fane? Ala care a venit la noi la nunta cu grasa aia fara un ochi? Eh, grasa respectiva lucreaza la un magazin a lu’ un arab, si p’ala nu il intereseaza niciodata cata marfa e in stoc si cat s-a vandut. Asa ca, asta tot pune deoparte din marfa lu’ ala de vreo cateva luni. Eu cu Fane mergem intr-o noapte, incarcam tot in papucu’ lu’ tac-tu si plecam d’acolo direct catre Las Vegas!
– Pufulet!!! Dar e periculos! Daca patesti ceva??
– Fa, deja ma enervezi! Vrei sa iti dai toata viata cu ulei de conopida pe fata si sa te speli cu sampon de urzica? Sau vrei sa mergi si tu la saloane, sa iti faci parul, manichiura, pedichiura? Ah, si apropo de unghii… Fa ceva cu ele ca deja se transforma in copite… Am un flex in masina daca cu patentu’ nu reusesti sa le dai o forma…
– Mmmbine… Cred ca ai dreptate… Poti sa te duci… Dar sa imi promiti ca ai grija da? Nu as suporta sa pateasca ursuletul meu ceva…
– Stai linistita ca in copilarie mi se spunea „ninja”!
– Pentru ca te strecurai in negura noptii nevazut si iti nimiceai oponentii?
– Nu fa! Pentru ca eram negru si nu mi se vedeau decat ochii noaptea…

A doua zi, dupa munca, Geani al nostru era gata de actiune. El, Fane si o Dacie Papuc care facea mai multa galagie decat 10 masini de Formula 1, asta daca reuseai sa o pornesti.

– Ba Geani, daca mai imping mult la asta lesin inainte sa ajungem la magazin si sa te vad cu cine cari toata marfa…
– Impinge ma si taci ca acum o ia. O simt eu.
– Asa zici de la 6… E 8 jumate… Mai bine luam Loganul tau si stateam linistiti…
– Auzi ba, daca o singura data in viata ta mai ai tupeul, sa gandesti macar, ca eu as cara altceva decat pe nevasta-mea cu Loganu’, te strang de gat! Aia e limuzina ba imbecilule! Ce dracu sa stii tu, care ai fi mers si azi cu caruta daca nu o pierdeai la barbut… Si treci odata sus ca a pornit asta!
– Perfect! Stai sa o sun pe „pisi” sa ne deschida in spate. Alo! Ce faci ma pisoi? Ti-era dor mine? Ah da? Si mie… Eh na? Si eu ti-as face la fel dar cu niste frisca… Uuuu ce bine suna… Si dupa aia as vrea sa… (intre timp primeste un dos de palma care il proiecteaza direct in parbriz si ii umfla un ochi instant) … nu as mai vrea nimic, ca nu pot sa fiu romantic la telefon ca am langa mine un om fara sentimente si cu sufletul de gheata… Hai deschide si tu ca am ajuns… De ce dai ma Geani? Pe tine te-a batut cineva cand te-ai indragostit de Sofica?
– In primul rand eu nu eram retardat ca tine, Sofica nu avea 184 kg si da, pe mine m-a batut si ta-su, si 2 veri de-ai ei, care erau pe strada cand am fugit cu ea din casa. Ca cica nu sunt indeajuns de bun pentru fii-sa. Era mai bine daca o lua vreun avocat sau vreun doctor sa o tina numai cu nasu’ in carti si in discutii d’alea plictisitoare… Una peste alta uite ca a deschisa „foca” ta portile si se pare ca avem de carat destul de mult asa ca, misca!
– Ooo Fanel! Ce ma bucur sa te vad! Mi-a fost asa de dor de tine… Dar ce ai patit la ochi? Esti tumefiat tot… Offf… Vino incoa’ sa te imbratisez…
– Geani… Geani… Geaniiii! Ba!!! Ma sufoca ba! Da-i cu lopata in cap ca nu mai pot sa respir!
– Ho, hooo!!! Doamna Mistret, lasa-ti baiatu’ un pic mai lejer ca i-ati facut comotie cerebrala si am nevoie de el la carat…
– Eh, imi era mila de el ca s-a lovit la ochi…
– „S-a lovit” pentru ca e prost si indragostit de un „ciclop”…
– Nu am nimic iubire… Am facut intentionat asa ca sa fiu ca tine, sa nu te simti aiurea ca esti doar tu chioara…
– Ooo, ce dragut! Vino sa te pup…
– Permiteti-mi sa va intrerup din acest moment romatico-scarbos si sa ne apucam de carat ca ma asteapta o noua viata de maine dimineata.

Si se apuca ei, si indeasa cutii in Papuc pe toate partile, numarand in minte numai sute de euro. Dupa ce ticsesc masina bine de tot, se suie in ea cu scopul de a parasi locul faptei, insa din nou intervine temperamentul clasic al Daciei care nu vroia porneasca. De data asta a fost mai simplu: „- Stati in masina baieti ca rezolv eu imediat!” zise „foca” proptindu-se cu pieptul in spatele masinii. Vruuuuum! a pornit instant. Ce inseamna o mana de femeie… de 200 kg…

– Bai Geani, tu realizezi ma ca de maine o sa fim alti oameni? Primul lucru pe care il fac, e sa ma duc sa imi iau un trening d’ala de la Nike de imi placea mie. Si il iau original frate, direct din magazin! Tu ce faci primul lucru?
– Imi scot lantul de la amanet si dupa imi pun folii pe masina. Auzi ma? Da’ ce ne-a dat asta, ca erau grele rau cutiile?
– Aaa, ne-a dat ce era mai bun! Cica e din marfa pe care o exporta arabu’ in Arabia, la el acolo. Iti dai seama ca trebuie sa fie numai „calite”. Da’ hai, trage masina la scara in spate sa ne uitam.

Coboara ei din masina, apuca de o cutie, o trag intr-un colt sa nu le vada nimeni „prada”, si o deschid tremurand ca doi copii in fata bradului de craciun.

– Ba Fane, ia du-te si mai adu o cutie din masina ca vreau sa ma asigur de ceva…
– Bine ma. Dar ce e in asta? Da-te sa vad si eu!
– Du-te la masina si mai adu o cutie si iti arat dupa.
– Na! uite inca una. Acum arata-mi si mie!
– Ma Fane, in ce an suntem ma?
– 2017, normal. Ce intrebare e asta?
– 2017… Aha… Pai si cine gatu’ ma-tii crezi ca ne cumpara noua 50 de cutii pline cu mileuri in 2017, imbecilule!!! Fi-ti-ar chioara de ras sa iti fie, cu cine m-a pus sa ma iau dupa tine! Mileuri ba?! Mileuri?! Nici Ceausescu nu ar avea mileuri in casa daca ar trai! Dobitoc sinistru ce esti!
– Stai ma Geani ca asa a zis, ca e marfa buna, de export, ca o trimite arabu’ in Arabia… Trebuie sa fie bune la ceva…
– Pai probabil arabu’ are vreo placere sa faca focu’ cu mileuri din Romania… ‘tu-ti prostu’ ma-tii! Hai pa ca ma duc in casa… La fel de sarac cum am plecat…
– Pai ba Geani, si eu ce fac cu toate astea?!
– Da-le foc! Sa te simti si tu ca arabu’, fir-ai al dracu!

Cu ochi in lacrimi, sufletul sfasiat si lantul tot la amanet, Geani urca in casa.

– Iubiiiiii! Bine ai venit! Ia zi! Cum e? Unde mergem prima data? Am vazut niste oferte misto in Dubai!
– Prima data mergem la Slanic, sa ne obisnuim cu ideea de vacanta. Acum da-mi o bere, telecomanda de la televizor si lasa-ma sa plang si sa regret ca m-am nascut…
– Bere nu avem ca a baut-o Fane inainte sa plecati, iar televizorul i l-am facut cadou lu’ mamica. Am zis ca ne luam maine altul mai mare. Am auzit ca acum sunt unele cu ecranul stramb de cica ai senzatia ca esti si tu in film.
– Fa, daca in maxim juma de ora nu e televizorul inapoi pe perete, nu o sa fii in niciun film, o sa fii la stiri. Si tu, si ma-ta.
– Dar ce ai mai pufulet? Nu asa se poarta un om bogat… M-am interesat si eu… Trebuie sa fii calm, diplomat… Ia zi pana la urma, cati bani avem?
– Nu avem fa niciun leu. Suntem la fel de saraci. Ba mai mult, trebuie sa ma uit la tine toata ziua ca nu mai avem nici televizor.
– Dar de ce? Ce s-a intamplat?
– Ce sa se intample… Am furat 50 de cutii cu mileuri… D’alea de avea ma-ta-mare pe televizor. Ce dracu sa fac cu ele… Nu valoreaza nimic…
– Iubireeeee! Serios?! Pai suntem bogati!!! Am vazut azi la stiri! Cica sunt niste arabi care cumpara mileuri din Romania cu 50 de euro bucata. Sunt considerate opere de arta!
– Pe bune?! Fa nu glumi cu d’astea ca sti ca am probleme cu inima. Da-mi telefonul sa il sun pe Fane!
– Alo! Ia zi ma Geani…
– Baaaaa! Am pus-o! Suntem bogati!!! O sa vizitez toata lumea asta ba Fane! Viata mea o sa fie de Hollywood! Unde esti?
– Jos… Unde m-ai lasat…
– Bine.. Cobor acum… Este cea mai buna zi din viata mea…
– Si a mea, cred… Da’ cum de suntem bogati? Ai castigat la loto?
– Ieiiiiii!!!! Suntem bogati!!! Ieiiiiiii!
– Bai Geani, acum ca suntem bogati, il inteleg si pe arabu’ ala… e tare ma sa dai foc la astea… sti ce misto ard? Hai coboara odata.
– Ce ma? La ce sa dai foc?
– La mileuri. Cum da arabu’.
– Fane… fugi… fugi ca si cum ai fi o savarina si te-ar alerga monstru ala de iubita a ta. Fugi, ca daca pun mana pe tine, iti scot si al doilea ochi si te pun sa cersesti tot restul vietii la semafoare… Si tu Sofico, fugi si adu televizoru’ inapoi de la ma-ta ca vreau sa vad daca apar la „Camera ascunsa”… Nu ti-ai gasit Doamne alt amarat de care sa razi? 🙁

 

 

4146
88

4 Comments

Add Yours

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.