Duminica 6.08.2017.
A day to remember! Si stiti de ce spun asta? Pentru ca azi scriu pe blog dupa aproape 6 luni. Cum? De ce? Nu stiu… Parca m-am trezit din coma si efectiv voiam sa simt aproape toti oamenii care mi-au lipsit. Voiam sa le simt energia si sufletele, sa ii simt martori la „trezirea mea”. Va marturisesc ca v-am citit toate mesajele de pe social media si mail-urile in care ma intrebati de ce nu mai postez pe blog. Le-am citit dar nu am putut sa va raspund, nu aveam un raspuns. Efectiv am avut o perioada in care am simtit ca m-am blocat: trup si suflet. O perioada de ratacire in care nu am stiut ce vreau. Am mers cu valul dar totodata am incercat sa ma regasesc pe mine. Dupa un an de stres, agonie si extaz, intr-o zi m-am intrebat ce vreau si tot ce voiam aveam deja, nu stiu daca am muncit pentru tot sau pur si simplu am avut noroc.
Cred ca vine un moment din viata fiecaruia in care ne intrebam: cine suntem, ce facem si ce ne dorim cu adevarat. Eu m-am blocat la aceste intrebari. Pentru toata tara eram Alina de la „Bravo, ai stil”, fiecaruia inspirandu-i altceva: frumoasa, urata, falsa , reala, puternica sau emotiva, dar pentru mine ce eram? Acum, la un an de la inceperea acestei aventuri, ma intreb oare cat am fost eu in concurs si cand am falsat?
Si am realizat ca am falsat destul de mult incercand sa par mai puternica decat eram. Asta m-a dezamagit. Mi-am promis mie, insami, candva, ca voi fi naturala oriunde si orice as face, dar in fata camerelor involuntar toti vrem sa parem ceea ce nu suntem si asa am ajuns sa ma intristez si sa ma intreb daca intr-adevar este cazul sa ma expun si sa joc rolul femeii perfecte sau sa ma retrag si sa fiu „om”.
Si am ratacit cautand: am cautat in familie, in petreceri, in criza femeii de 30 de ani, in paharele cu vin, in carti, in vacante, in prieteni, in muzica, in amintiri si desi pe moment eram fericita, ceva imi lipsea.
Azi stiu, ca orice as face, o parte din sufletul meu a ramas la voi, si nu am cum sa fiu 100% eu fara voi. Asa ca, azi, 06.08.2017, imi asum! Sunteti o parte din mine si nu mai pot fi implinita fara voi, promit sa nu va mai parasesc si sa va impartasesc ceea ce sunt eu cu adevarat!
Imi cer scuze ca v-am facut sa asteptati si ca scriu aceste randuri cu lacrimi pe fata! Va pup si va iubesc pentru ca tot timpul acesta ati fost alaturi de mine chiar daca eu v-am abandonat…