Interviu FashionBobor

1145
3

Zilele trecute am acordat un interviu pentru Fashion Bobor. A fost mai mult o discutie ca intre prieteni decat un interviu, iar mai jos vi-l impartasesc si voua:

Alina Ionescu: Te invita sa te bucuri de zile cu stil

Cu siguranta ti-a cucerit si pe tine in cadrul show-ului “Bravo, ai stil!”, prin tinute sexy, atitudine de diva si rafinament. Chiar daca acum nu o mai urmaresti pe micile ecrane, poti sa o admiri zilnic pe blogul sau zilecustil.ro! Am reusit sa realizez un interviu cu Alina, iar daca si tu esti curios sa afli noi detalii din viata ei, atunci te invit la lectura.

1) Alina, cum incep diminetile tale si care este primul lucru care iti place sa il faci?
Sunt intotdeauna un boost de energie, asta pentru ca dupa ritualul de dimineata, imi pregatesc fetita pentru gradinita. Fac micul dejun, o imbrac sau mai bine zis alerg prin casa dupa ea ca sa reusesc sa o imbrac asta in timp ce ea joaca rolul Elsei din “Regatul de Gheata”. (rade) Dupa lupte seculare si dupa ce am interpretat impreuna toate printesele posibile si imposibile din desenele animate, fugim spre gradinita. Abia la intoarcere pot sa ma gandesc la mine si imi beau cafeaua, ma machiez, imi pregatesc tinuta pentru ceea ce urmeaza sa fac si pornesc in agitatia urbana.

2) Cum a evoluat viata ta dupa competitia “Bravo, ai stil!”?
M-am tot gandit la chestia asta pentru ca foarte des ma intreaba lumea cam cum s-a schimbat viata mea dupa show si in ce fel a evoluat. Sincer? Viata mea nu s-a schimbat radical, mai degraba as putea spune ca a revenit la normal. Singura diferenta notabila e legata de faptul ca sunt foarte multi oameni care au urmarit emisiunea si ma opresc pe strada, ma felicita, imi cer sa fac poze cu ei. E un sentiment tare placut si ma bucur de fiecare data cand cineva ma opreste sa-mi spuna ca m-a urmarit la “Bravo, ai stil!”.

3) Dupa concurs ti-ai lansat si blogul “Zile cu Stil”! . Despre ce iti place cel mai mult sa scrii?
Imi place foarte mult sa scriu despre orice, si am plecat la drum gandindu-ma ca vreau sa scriu ce simt, ce gandesc, sa povestesc lucruri pe care poate oamenii si le-ar dori sa le citeasca. Tratez blogul ca pe o scrisoare unde asterni deschis ganduri catre cei dragi, catre prietenii pe care nu i-ai mai vazut de ceva timp. E ca si cum m-as intalni la o cafea cu toti apropiatii si am incepe sa povestim despre ce am mai facut in ultimul timp, sa depanam amintiri, sa ne facem cadouri (asta pentru ca incerc sa le ofer mici placeri nevinovate prietenilor mei de pe blog), ca intre prieteni. Asa ca, daca vreti sa faceti parte din gasca mea de prieteni, va invit pe www.zilecustil.ro.

4) Cate ore dedici zilnic blogului?
Undeva la doua/trei ore, zilnic, ma prind in blogosfera. Sunt si situatii in care nu-mi ajunge o zi intreaga pentru un material daca el implica sedinta foto, tinute, etc. De exemplu, pentru shooting-ul dedicat colectiei designer-ului George Hojbota, am pozat de dimineata pana seara, dupa care au mai urmat si zile de prelucrare, deci am muncit mult mai mult pentru un singur material.

5) Ti-ai dori ca acest site sa devina un job pentru tine sau o faci doar din placere?
Nimic din ceea ce fac nu vreau sa simt ca este un job. Fac totul din placere! Incerc sa imi impart eficient timpul incat sa fiu activa zilnic pe blog, sa postez, sa raspund la comentarii, si sa nu simt ca am facut-o ca “la job”.

6) Care sunt bloggeritele din Romania pe care le admiri?
Imi plac foarte mult si le urmaresc cu placere pe Ana Morodan, Carmen Negoita si Alina Ceusan.

7) Cum arata acum garderoba ta sau cum iti poti descrie stilul vestimentar?
(isi pune mainile in cap si rade) Oooo! Garderoba mea nu vrei sa stii cum arata! Nu s-a schimbat, s-a imbunatatit cu cateva piese. In timpul concursului am aparut cu piese pe care le aveam deja. Stilul meu este definit de feeling. Ma imbrac fix asa cum ma simt. Intr-o zi sexy, in alta zi clasic si tot asa.

8) Pe langa faptul ca esti o femeie de succes, esti si mamica. Cum iti place sa petreci timpul cu fetita ta?
In timpul liber dansam foarte mult pentru ca Isabela este pasionata de dans si merge des la balet. Ne place sa pictam, sa ne jucam de-a “drago-monstrii” sau de-a “Garda Felina”, iar eu sunt leul si ea e leopardul.

9) Care sunt valorile pe care ai vrea sa le invete de mica?
Imi doresc ca ea sa invete sa pretuiasca oamenii si sa se foloseasca de obiecte. Nu vreau sa uite ca trebuie sa isi urmeze visele si ca magia exista.

10) Presupun ca acum esti cu ochiul pe noile concurente de la “Bravo, ai stil!”. Cine sunt preferatele tale si in cine ai increderea ca va ajunge in marea finala?
Cat imi permite timpul ma uit la “Bravo, ai stil!” si am observat ca in noul sezon fetele au venit pregatite din punct de vedere stilistic, dar cam nepregatite moral.
Nu stiu daca pot spune ca am preferate, cred ca a trecut prea putin timp de cand a inceput show-ul ca sa imi pot forma o parere clara, insa mi-au atras atentia Iulia, Adela si Ana Maria. Cat despre finala, mai e mult pana la ea si lucrurile se pot schimba intr-o clipita, crede-ma!

11) Ai un sfat pentru ele?
Le sfatuiesc sa trateze competita cu seriozitate si sa depuna tot efortul cat timp sunt acolo. Asta ca sa nu aiba regrete.

1145
3

3 Comments

Add Yours
  1. 1
    Alisa Nicoleta

    Cat de sincera , Alina , felicitari !!!! Mi a placut mult interviul, ba chiar m am regasit 😂 si la noi este o lupta imbracatul ,un antrenament de 15 min la sala . Si cu jocurile la fel , mai incetcati si doctorita plusica si sofia intai. Pupicu

  2. 2
    Anonim

    Alina, recunosc, am inceput sa te plac dupa vreo 2 luni de emisiune, insa dupa aia te-am adorat. Mi-a placut modul cum gandesti, cum raspundeai celor din jur, si siguranta de sine. Bafta in tot ceea ce faci!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.