Ce face omu’ cand vine acasa dupa o zi de munca? Scrie pe blog, evident. Bine, asta doar in cazul in care sotia detine un blog si aceasta il obliga/abuzeaza/forteaza sa scrie. Avand in vedere acestea, m-am apucat din nou de scris, ca nu vrem sa o suparam pe „sefa la blog”. 🙂
Zilele trecute, Isabela a tinut sa imi spuna ca un coleg de gradinita, de la o grupa mai mare, a vorbit cu ea si acum este prietenul ei. Pam-pam! Instant am vazut negru in fata ochilor! Cum?! Fetita mea sa fie agasata de cine stie ce „fecior”?! Ce viitor ar putea sa ii ofere? Oare cat ar iubi-o? Oare stie cat Nesquik trebuie sa ii puna in lapte inainte de somn? etc… Dupa cateva secunde mi-am revenit, amintindu-mi ca are doar 4 ani si mai e mult pana o sa o urmaresc peste tot cu gandul de a-i snopi in bataie orice pretendent… Cu asta in minte, am incercat sa imi imaginez ce a fost in capul si in sufletul parintilor Alinei legat de mine. Cred ca am fost si eu destul de aproape sa mi-o iau ca Baiazid la Rovine. Si pe buna dreptate.
Primul lor contact cu mine a fost, ca Alina, fiind in vizita la ei, vorbea foarte mult cu cineva pe net 🙂 . Nu stiau nimic despre mine in afara faptului ca era non-stop o fereastra de Yahoo Messenger deschisa pe laptop, cu o poza cu o lamaie (imaginatia mea atat permitea la vremea accea… sa imi pun o lamaie la avatar). Nimic dubios pana aici in afara de pasiunea pentru citrice, dar nu prezentam pericol.
Al doilea contact a fost ca la intrebarea „Ce mai faci fata mami?” Alina le raspundea mai mereu „Uite bine, vorbeam cu baiatul ala cu care tot vorbesc eu”. O data, de doua ori, de trei, dar pana cand?! Atunci au avut primele semne ca e groasa si trebuie sa ia atitudine. Atitudine si primul avion spre Romania. Va imaginati ce au simtit oamenii aia cand m-au vazut pe mine la aeroport cu „bibeloul” lor de mana? Eu… la 50 de kg in viu (eram foarte atletic la vremea respectiva), imbracat ca un cretin (aveam un stil vestimentar decupat din desene animate), cu cercei in urechi, parul vopsit rosu (erau alte mode, mai moderne pe atunci) si conducand o masina pe care nu si-ar fi cumparat-o niciun om sanatos la cap. Meritam un dos de palma doar pentru prezenta scenica. 🙂
Al treilea contact a fost dupa ce au vazut ca totusi aparentele inseala, nu foarte mult, dar inseala, si au plecat inapoi. Doua luni mai tarziu, timp in care sperau zilnic ca o sa fie sunati si anuntati ca m-am retras din cursa pentru inima „bibeloului”, au primit un telefon in miezul noptii prin care Alina ii anunta exact opusul, adica faptul ca se marita (sunase imediat dupa ce am cerut-o eu romantic in fata parcului, daca va amintiti articolul cu cererea…) 🙁
Deci sa recapitulam: vorbeste cu cineva pe net in Decembrie, in Februarie vine cu el sa ne intampine la aeroport, in Aprilie ne informeaza ca se marita. Pai sa nu il strangi pe „uscat” de gat, ca in 4 luni a reusit sa iti ia ce ai crescut 25 de ani? Ba da! Il chemi in vizita in Italia ca sa il strangi de gat pe plaiuri occidentale (se aude ca cica e mai usor sa faci pierdut un „caprior” de 50 de kg pe acolo) 🙂
Si asa ajung la al patrulea contact: inceputul lui Mai, vizita la ei in Italia. Initial a inceput ca o sedinta in care se discuta concedierea mea, cu mine de fata. Ca sa imi curm suferinta le-am dat direct vestea ca o sa fie bunici si am pus capat instant „sedintei”. Si a oricarei alte discutii timp de vreo un sfert de ora. 🙂 Nu vreau sa imi imaginez cum se simteau si ce ar fi vrut sa imi faca. Oricum ce mi-au spus atunci a ramas litera de lege: inapoi nu ne-o aduci si sa fie cu tine cel putin la fel de fericita cum a fost cu noi. Si atunci am rasuflat toti usurati stiind ca e gata! O luasem pe semnatura! 🙂
Asadar, exista si cazuri fericite in care este posibil sa dai peste un baiat „de comitet” si sa nu fie nevoie de violenta pentru a-ti „preda” odorul.
Dar sa nu ne culcam pe o ureche… Saptamana asta eu o duc si o aduc pe Isabela de la gradinita!